| Summary: | Istoria formelor verbale sum și sunt, introduse în scrisul literar de școala latinistă ardeleană, pune în evidență un proces sinuos de elaborare a unor norme de tip cult în cadrul românei literare moderne. Deloc linear, acest proces a fost influențat concomitent de două tendințe, nu totdeauna convergente, manifestate în scrisul românesc de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea pînă la începutul secolului al XX-lea: utilizarea unor forme culte, preluate din latină sau modelate după tipare latinești, respectiv revitalizarea unor fenomene lingvistice cu circulație regională, considerate moștenite din latină.Propuse inițial ca rostiri literare, cele două forme au fost acceptate și utilizate mult timp ca grafii etimologizante corespunzătoare lui sîm, respectiv suntu, atestate în zone dialectale cu caracter conservator. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea (sum), respectiv în primele decenii ale secolului al XX-lea (sunt), cele două grafii au redevenit norme ortoepice, în condițiile predominanței tradiției fonologice în scrisul românesc.
|
|---|