PROGRAMAREA ONLINE – FACILITATE SAU IMPEDIMENT ÎN PROCESUL REDOBÂNDIRII CETĂŢENIEI ROMÂNE

Odată cu dezvoltarea vieţii sociale şi a expansiunii internetului şi implementarea acestuia în toate palierele vieţii sociale s-a prefigurat apariţia unei noi provocări – programarea online. În vederea simplificării şi îmbunătăţirii interacţiunii dintre cetăţean şi autorităţile publice, la nivel eu...

Full description

Bibliographic Details
Main Author: USM ADMIN
Format: Article
Language:English
Published: Moldova State University 2021-08-01
Series:Studia Universitatis Moldaviae: Stiinte Sociale
Online Access:https://ojs.studiamsu.md/index.php/stiinte_sociale/article/view/5531
Description
Summary:Odată cu dezvoltarea vieţii sociale şi a expansiunii internetului şi implementarea acestuia în toate palierele vieţii sociale s-a prefigurat apariţia unei noi provocări – programarea online. În vederea simplificării şi îmbunătăţirii interacţiunii dintre cetăţean şi autorităţile publice, la nivel european, mai nou şi la nivel naţional, a apărut tendinţa utilizării din ce în ce mai mult a digitalizării serviciilor publice. Această măsură a fost concepută cu precădere pentru simplificarea şi eficientizarea timpilor de aşteptare atunci când un cetăţean intenţionează să-şi exercite un drept în faţa unei instituţii publice, dar şi ca un instrument legal care să permită fiecărui cetăţean exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale într-un mod facil, în era digitalizării, în spiritul Strategiei Naţionale privind Agenda Digitală pentru România 2020. Din analiza domeniilor în care a fost implementată programarea online, ca formă a digitalizării serviciilor publice, aceasta s-a concretizat ca o măsură complementară/opţională celei de a beneficia de un serviciu public direct la ghişeu, fără o programare online. Dacă în luna ianuarie 2016 la nivelul Direcţiei Generale de Paşapoarte Bucureşti, din totalul de cereri înregistrate de eliberare a unui paşaport, aproximativ 2% erau cereri formulate în baza unei programări prealabile online, iar 98% erau cereri fără programare prealabilă online, direct la ghişeu, în timp, numărul solicitanţilor în baza programării online a crescut la aproximativ 10% în iunie 2017, tendinţa fiind în creştere. În articolul de faţă vom identifica avantajele şi dezavantajele programării online în procesul redobândirii cetăţeniei române şi posibilele variante de îmbunătăţire a procesului. Cuvinte-cheie: cetăţeni, redobândirea cetățeniei române, programare online, digitalizare, instituţii publice, opţiune, reglementare, transparenţă.
ISSN:1814-3199
2345-1017