DIVERTICULII ESOFAGIENI ÎN ASPECT ISTORIC: REVIEW-UL LITRATURII
Obiectiv. Cunoașterea istoricului unei patologii medicale și a medicinii la general este necesară în modelarea viitorului medical în următoarele decenii. Prima mențiune a diverticulului esofagian îi aparține lui Ludlow din Bristol (1764) care, în timpul disecției unui cadavru, a descoperit un "...
| Main Author: | |
|---|---|
| Format: | Article |
| Language: | English |
| Published: |
Association of Surgeons of the Republic of Moldova
2023-04-01
|
| Series: | Arta Medica |
| Subjects: | |
| Online Access: | http://www.artamedica.md/index.php/artamedica/article/view/293 |
| Summary: | Obiectiv. Cunoașterea istoricului unei patologii medicale și a medicinii la general este necesară în modelarea viitorului medical în următoarele decenii. Prima mențiune a diverticulului esofagian îi aparține lui Ludlow din Bristol (1764) care, în timpul disecției unui cadavru, a descoperit un "buzunar nenatural". Piesa anatomică despre care se vorbește se păstrează în muzeul Hunterian din Glasgow. În 1877, Zenker și von Ziemssen au fost primii care au clasificat diverticulii esofagului în tipuri de tracțiune și pulsiune. Wheeler din Dublin în 1886 a efectuat prima diverticulectomie cu succes, iar în 1892 Bergman și Kocher au raportat cazuri operate cu brio. În Republica Moldova în 1975, Afanasie Jitaru și Dumitru Ursachi primii au efectuat diverticulectomia. În prezent, Societatea Europeană de Endoscopie Gastrointestinală recomandă tratamentul endoscopic flexibil în detrimentul tratamentului chirurgical deschis ca terapie de primă linie pentru pacienții cu diverticul Zenker simptomatic de orice dimensiune.
Material și metode. S-au folosit materiale căutate cu ajutorul NCBI, Medline și PubMed. Au fost consultate o pleiadă de cărți și articole din biblioteca științifică medicală a Universității de Stat de Medicină și Farmacie ˮNicolae Testemițanuˮ, dintre care au fost selectate 30 de lucrări.
Rezultate. Studiul a evidențiat greutățile în elucidarea tuturor aspectelor diverticulilor esofagieni care se mențin și până astăzi.
Concluzii. Studiul problemei are un caracter ondulator și în mod direct depinde de progresul tehnic și îmbunătățirea tehnicilor chirurgicale. Deoarece cauzele diverticulilor esofagieni nu sunt încă bine studiate, luând în considerare aspectele anatomo-fiziologice, elemente de diagnostic și tratament, este necesar de a privi prin prisma istoriei medicinei în speranța că o mai bună înțelegere a acestei patologii va asigura implementarea unui algoritm diagnostico-curativ, a pregătirii preoperatorii, tacticii chirurgicale precum și a managementului postoperator al pacienților cu diverticuli esofagieni.
|
|---|---|
| ISSN: | 1810-1852 1810-1879 |