| Summary: | Fenomenul justiției constituționale este unul extrem de complex și a avut diverse forme de-a lungul istoriei. Este necesar de a menționa faptul că justiția constituțională s-a aflat într-o relație de proporționalitate directă cu procesul de dezvoltare statală. Pe măsură ce statalitatea a evoluat și s-a diversificat, justiția constituțională, la fel, a evoluat și s-a dezvoltat. Însă deseori au apărut cazuri, precum și cel al Republicii Moldova, atunci când statul s-a confruntat cu provocări noi în domeniul justiției constituționale (ex: depășirea câmpului constituțional de către Curtea Constituțională), iar legiuitorul eșuează să le reglementeze. Adițional, la problema respectivă se adaugă și reglementările incomplete a legii supreme cu referire la Curtea Constituțională, care nu face altceva decât să îngreuneze considerabil procesul de identificare a soluțiilor pentru astfel de situații. În consecință, a apărut necesitatea acută de a iniția procesul de reformare a justiției constituționale, anume cu scopul de a perfecționa legea supremă și de a reglementa noile provocări apărute, astfel încât Curtea Constituțională să fie maxim protejată de tentativele de influență din exterior, dar totodată să nu aibă posibilitatea ea însăși să depășească reglementările constituționale. Acest fapt urmează să fie obținut prin mecanismul autoprotejării constituționale.
|
|---|