| Summary: | Derivat dintr-un amplu studiu postdoctoral, articolul de față își propune să prezinte evoluția formelor de viitor din limba franceză din prisma acțiunii procesului de regramatizare, înțeles ca reorganizare a sistemului gramatical al unei limbi (v. Andersen, 2006; Lindschouw, 2011). În linii foarte generale, acest proces poate fi descris astfel: structura canonică de viitor, care reprezintă inițial rezultatul unui proces anterior de gramaticalizare (în sensul de trecere de la lexical la gramatical), ajunge cu timpul să aibă un comportament morfosintactic și semantic polifuncțional, actualizînd mai mult de o valoare gramaticală. O astfel de situație va antrena selectarea unor noi constituenți în cadrul paradigmei canonice de viitor și va determina în mod inevitabil: (i) concurența dintre forma inițială și cele nou create; (ii) desemantizarea și specializarea pe un anumit segment informațional a formei canonice, respectiv (iii) gramaticalizarea (totală sau parțială) formelor perifrastice concurente. Vom vedea astfel că forma sintetică de viitor din limba franceză a suferit o diminuare semantico-funcțională în zona actualizării [prospectivului] temporal, această situație datorîndu-se în mare măsură „intervenției” și gramaticalizării pe aceeași zonă conceptuală a perifrazei itive aller + infinitiv, care, în limba actuală vorbită, a devenit principala formă de exprimare a [viitorului]. Un grad și mai mare de diminuare a numărului de ocurențe se observă și în zona utilizărilor modale pure, în limba vorbită, locutorii nativi manifestînd preferința tot pentru o tunură perifrastică, și anume devoirepistemic + infinitiv.
|
|---|